CAZUL EXPLORATORILOR SPEOLOGI

Redau mai jos traducerea partilor esentiale ale articolului "Cazul
exploratorilor speologi", pe care il puteti citi aici , in varianta sa originala, in limba engleza .

In masura in care acest lucru este posibil ,va rog ca orice referire intr-un material tiparit sau electronic la parti ale traducerii sau notelor la traducere sa le faceti prin
indicarea adresei web a revistei Dosarele e-F.Cons.
[http://www.efcons.ro ]

Acest articol trebuie citit prin prisma notiunii de "cazuri grele", despre care puteti citi mai mult
aici

CAZUL EXPLORATORILOR SPEOLOGI
Autor : Lon L. Fuller
Publicata in : Harvard Law Review, nr.62/1949, p. 616
[extras]


Cei patru inculpati sunt membri ai Societatii de Speologie, o organizatie de speologi amatori interesati de explorarea pesterilor. In luna mai a anului 4300 A.D inculpatii, impreuna cu Roger Whetmore, un alt membru al Societatii, au patruns intr-o pestera calcaroasa. In vreme ce erau in interiorul pesterii, departe de intrare, s-a produs o alunecare de teren. Bucati grele de piatra au blocat singura iesire cunoscuta din pestera. Cind au descoperit aceasta, membrii echipei s- au asezat linga intrarea blocata in astepatarea echipelor de salvare. Intre timp Secretarul Organziatiei a fost alertat de familiile celor sechestrati in pestera. Speologii lasasera la birourile societatii suficiente indicii legate de locatia pesterii pe care intentionau sa o exploreze. O echipa de salvare s-a format imediat si au plecat spre locul indicat. Misiunea de salvare s-a dovedit insa deosebit de dificila. Echipa de salvare a fost suplimentata de mai multe ori cu oameni si echipamente, care au fost aduse cu cheltuieli foarte mari in locul izolat unde se afla pestera. O tabara imensa de muncitori, ingineri, geologi si alti experti a fost construita. Eforturile de inlaturare a blocurilor de piatra care obstructionau intrarea au fost de multe ori ingreunate de alte alunecari. Intr-una din aceste alunecari zece din membrii echipei de salvare au murit. Bugetul Societatii de Speologie s-a epuizat in curind si suma de opt sute de mii de "frelars" [moneda oficiala a statului respectiv] strinsa din donatii ale comunitatii si din subsidii guvernamentale a fost cheltuita inainte ca cei cinci spelogi blocati in pestera sa poata fi salvati. In cele din urma eforturile de salvare au avut succes in cea de-a treizeci si doua zi de la data la care expeditia pornise la exploararea pesterii. Atit timp cit se stia ca exploratorii nu aveau provizii prea mari de hrana si nu exista nici o materie vegetala sau animala in pestera cu care s-ar fi putut hrani, au existat temeri ca speologii ar fi putut muri in pestera de foame, inainte ca echipele de salvare sa ii gaseasca. In ziua a douazecea a sechestrarii lor sub pamint s-a aflat pentru prima data ca echipa de speologi avea un echipament capabil sa trimita si sa primeasca mesaje.Un echipament similar a fost imediat instalat in tabara de salvare si a fost stabilita astfel o punte de comunicare cu nefericitii din pestera. Acestia au vrut sa stie in primul rind cit timp va mai dura pina vor putea fi salvati. Inginerii responsabili de proiectul de salvare au spus ca vor fi necesare cel putin inca zece zile, cu conditia ca nu vor mai fi si alte alunecari de teren.Exploratorii au cerut atunci sa fie pusi in legatura cu o comisie de medici. Ei au descris conditiile din pestera si proviziile pe care le aveau cu ei si au cerut opinia medicilor daca ar putea supravietui fara mincare inca zece zile. Presedintele comisiei de medici le-a spus ca exista o probabilitate mica de supravietuire.Echipamentul de comunicare din pestera nu a mai transmis nici un mesaj timp de opt ore dupa aceasta. Cind comunicatiile au fost reluate, Whetmore a discutat cu presedintele comisei in numele sau si a celor din pestera. El a intrebat comisia de medici daca cei din pestera ar putea sa supravietuiasca inca zece zile in cazul in care ar consuma carnea unuia dintre ei.Presedintele comisiei a raspuns, dupa multe ezitari, afirmativ la aceasta intrebare. Whetmore a intrebat atunci daca ar fi recomandabil pentru ei sa traga la sorti care din exploaratorii blocati in pestera ar trebui sa fie mincat. Nici unul din medicii prezenti nu a vrut sa raspunda la aceasta intrabare. Whetmore a dorit un raspuns de la unul din oficialii sau judecatorii prezenti, dar nici unul din cei aflati acolo nu a dorit sa dea vreun sfat in aceasta privinta. Nici un preot n-a vrut sa dea un raspuns acestei probleme. Dupa aceasta discutie nu s-a mai primit nici un mesaj din pestera si s-a presupus [in mod eronat, astfel cum s-a dovedit ulterior] ca bateriile echipamentului de transmisie a celor din pestera s-au consumat. Cind exploratorii au fost in cele din urma eliberati, s-a aflat ca in a douazeci si treia zi de la data in care au intrat in pestera Whetmore a fost ucis si mincat de insotitorii sai. Din marturiile inculpatilor, astfel cum au fost acceptate de instanta, reiese ca Whetmore a fost cel care a pus problema gasirii unei surse de hrana (fara de care supravietuirea ar fi fost imposibila) in carnea unuia din cei aflati in pestera. Tot Whetmore a fost cel care a venit cu ideea de a trage la sorti cine va fi cel sacrificat, intrucit avea din intimplare la dinsul o pereche de zaruri. Initial membrii echipei de exploratori au fost reticienti in a adopta o solutie atit de disperata, dar dupa conversatia avuta cu cei de la suprafata, astfel cum a fost relatata mai sus, toti cei din pestera au fost in cele din urma de acord cu planul propus de Whetmore. Dupa discutii indelungate privind problemele de probabilitati/matematica care le implica, s-a ajuns si la o intelegere in ce priveste metoda de a folosi zarurile pentru determinarea persoanei care urma sa fie sacrificata. Inainte insa ca zarurile sa fie aruncate, Whetmore a declarat ca el se retrage din aceasta intelegere pentru ca ar dori sa mai reflecteze asupra problemei inca o saptamina, inainte de a imbratisa o solutie atit de radicala si de odioasa. Ceilalti insa l-au acuzat de incalcarea angajamentului si tradare, hotarind sa arunce zarurile. Cind a venit rindul lui Whetmore zarurile au fost aruncate in numele lui de catre o alta persoana, nu inainte insa de a fi intrebat despre eventualele indoieli/obiectii privind corectitudinea aruncarii.Acesta a declarat ca nu are astfel de obiectii.Rezultatul aruncarilor de zaruri a fost in defavoarea lui Whetmore, drept pentru care acesta a fost ucis si mancat de colegii sai de expeditie. Dupa incheierea operatiunilor de salvare si perioada de spitalizare necesara pentru refacerea fizica, supravietuitorii au fost acuzati de uciderea lui Whetmore. In prima instanta, dupa ce au fost ascultati martorii, purtatorul de cuvint al Curtii cu juri [avocat de profesie] a propus membrilor juriului sa nu dea un verdict, ci sa lase la aprecierea Judecatorului care prezida Curtea decizia asupra vinovatiei inculpatilor, pe baza faptelor prezentate. Dupa dezbateri, procurorul si avocatul inculpatilor au fost de acord cu procedura propusa, si ea a fost aprobata de Curte. Intr-un "verdict special" de o marime considerabila, Curtea cu juri a relatat faptele astfel cum sunt descrise mai sus si a hotarit ca daca in baza acestor fapte inculpatii ar fi vinovati de acuzatiile ce le-au fost aduse, atunci Curtea va confirma vinovatia inculpatilor. Pe baza acestui verdict, Judecatorul instantei a hotarit ca inculpatii sunt vinovati de uciderea lui Roger Whetmore. Judecatorul a ordonat ca inculpatii sa fie spinzurati – legea nepermitindu-I nici o exceptie in ce priveste pedeapsa care trebuie pronuntata. Dupa ce juriul si-a incheiat misiunea, membrii sai au semnat o petitie comuna catre Guvernator, cerindu-i acestuia comutarea pedeapsei cu moartea in inchisoare pe timp de sase luni. Judecatorul instantei a adresat la rindul sau o astfel de petitie Guvernatorului.

Intre timp a fost inaintata o cerere de apel la Curtea Suprema, aceasta fiind formata din judecatorii Truepenny, C. J., Foster, J., Tatting, J., Keen, J. si Handy, J. Iata mai jos opiniile acestora.

Presedintele Curtii, judecator Truepenny – voteaza pentru condamnare "Juratii si judecatorul au actionat intr-un mod care nu numai ca este just dar e singura cale pe care legea o pune la dispozitia lor. Textul legii este binecunoscut : "Oricine va ucide cu intentie o persoana va fi pedepsit cu pedeapsa capitala : moartea". Legea nu permite nici o exceptie pe care am putea-o eventual aplica in cazul de fata, chiar daca simpatia noastra ne face sa fim ingaduitori, datorita imprejurarilor in care acesti oameni s-au aflat la acel moment [..] Intr-un caz ca acesta principiul acordarii de clementa pare a fi fost gindit special pentru a "indulci" rigorile legii si propun colegilor mei sa urmam exemplul juratilor si al judecatorului curtii prin a ne alatura petitiei pe care acestia au adresat-o Guvernatorului [..] Cred ca putem presupune ca inculpatii vor beneficia de o anumita forma de clementa. Daca aceasta se va intimpla, justitia se va infaptui fara a afecta cu ceva spritul legilor noastre si fara a incuraja in viitor orice incercare de eludare a legii"

Foster, J.: "In opinia mea, legile acestei tari nu pot fi aplicate acestui caz, el fiind guvernat de ceea ce vechii ginditori numeau "drept natural". Concluzia mea se sprijina pe faptul ca dreptul pozitiv depinde de afirmatia ca oamenii sunt facuti sa traiasca impreuna in societate. Daca apare o situatie in care coexistenta oamenilor devine imposibila, atunci o conditie care se afla la baza tuturor legilor si normelor noastre nu mai exista. Cind aceasta conditie dispare, in opinia mea, forta dreptului pozitiv dispare odata cu ea [...] Acesti oameni au actionat in virtutea unei intelegeri acceptata de toti, inclusiv de victima [Whetmore]. Atit timp cit parea ca situatia dificila in care se aflau facea ca principiile uzuale care guverneaza relatiile dintre oameni inaplicabile, a fost necesar pentru ei sa alcatuiasca, date fiind conditiile, o noua lege care sa fie adecvata situatiei in care se gaseau. Inca din antichitate se cunoaste faptul ca principiile de baza ale legii si guvernarii se gasesc in notiunea de contract, sau de intelegere. Vechii ginditori, in special in perioada 1600 – 1900 obisnuiau sa gindeasca Guvernarea in sine ca avind la baza un contract social […] Al doilea argument pe care il aduc in motivarea opiniei mele porneste de la respingerea ipotetica a presupunerilor pe care le-am facut pina acum in sprijinul afirmatiilor mele. Sa presupunem, de dragul unei expuneri logice, ca sunt in eroare atunci cind afirm ca situatia acestor oameni I-a scos de sub incidenta legii pozitive si sa presupumem, in schimb, ca Legile statului nostru au puterea de a patrunde la sapte sute de metri sub stinca pentru a se impune apoi asupra acestor nenorociti condamnati la foame in inchisoarea lor subterana. In acest caz este evident ca ei au incalcat legea astfel cum este formulata ea : oricine "va lua cu intentie" viata unui semen de-al sau este un criminal. Dar una din cele mai vechi idei ale intelepciunii dreputului ne invata ca un om poate sa incalce litera legii fara sa incalce legea in sine. Fiecare propozitie a dreptului pozitiv, trebuie interpretata in mod rezonabil, in lumina scopului sau evident. […] Textul de lege aflat in fata noastra pentru a fi interpretat nu a fost niciodata aplicat in mod strict. Cu secole in urma a fost stabilit faptul ca uciderea in legitima aparare nu este o crima. Nu este nimic in exprimarea legii care sa ne trimita la aceasta interpretare. Au fost facute citeva incercari de a pune de acord textul legii cu tratamentul legal al legitimei aparari dar, in opinia mea, acestea sunt mai curind niste sofisme ingenioase. Adevarul este ca exceptia care se face in favoarea legitimei aparari nu poate fi in acord cu textul normei care interzice uciderea, ci numai in concordanta cu scopul acestei interdictii. Adevarata adaptare a normei cu situatia legitimei aparari poate sa fie gasita in urmatoarea argumentatie : unul din obiectivele principale pe care le urmareste norma de drept penal este aceea de a preveni producerea unei infractiuni. Acum devine clar ca daca am legifera legitima aparare ca o crima, o asemenea norma nu ar putea sa-si exercite rolul sau preventiv. Un om amenintat va raspunde agresorului sau, indiferent de prevederile legii. Privind astfel la scopul extins al dreptului penal putem declara in mod sigur ca regula privind interdictia crimei nu intentioneaza sa fie aplicata cazurilor de legitima aparare […] Cind ratiunea pentru care existenta exceptiei de legitima aparare se explica astfel cum am facut-o mai sus, devine evident faptul ca acelasi rationament poate fi aplicat in mod precis si spetei aflata in discutia instantei .

Tatting, J.: Atunci cind imi execut obligatiile ce imi revin ca judeatori al acestei instante de obicei sunt capabil sa disociez elementele emotionale si cele rationale ale reactiilor mele si sa hotarasc asupra cazului in functie de cele din urma. Trecind in revista acest caz gasesc ca resursele obisnuite ale ratiunii mele refuza sa functioneze. Din punct de vedere emotional simt un conflict intre simpatia pentru acesti oameni si sentimentul de oroare si dezgust fata de actul mostruos pe care l-au comis. Tot am sperat ca as putea fi capabil sa pun deoparte aceste emotii ca fiind irelevante si sa hotarasc asupra cazului pe baza demonstratiei convingatoare si logice ce ar fi rezultat din aplicarea legii noastre.Din pacate, aceasta dezbatere nu mi-a oferit o astfel de demonstratie. Analizind opinia judecatorului Foster, o gasesc plina de contradictii si sofisme. Sa incepem cu primul sau argument : acesti oameni nu se supun legii noastre pentru ca nu se gaseau intr-o stare de "Societate civila" ci intr-o "stare naturala". Nu imi este clar care este motivul acestui argument : sa fi fost din cazua grosimii pietrelor care I-au facut prizonieri sau pentru ca le era foame, ori pentru ca au stabilit un nou "statut de guvernare" prin care legile uzuale ale societatii au fost inlocuite de o aruncare de zaruri. Alte dificultati in a intelege argument apar atunci cind ne intrebam : daca acesti oameni au trecut de sub jurisdictia legilor noastre obisnuite sub cea a "Dreptului natural", cind anume s-a intimplat aceasta? Oare atunci cind intrarea in pestera a fost blocata, cind amenintarea cu moartea prin infometare a atins un anume grad de intensitate, sau atunci cind s=a ajuns la intelegerea de a arunca zarurile ? Aceste incertitudini ale teoriei propuse de colegul meu ne pot pune in mare dificultate. Sa presupunem, de exemplu, ca unul din acesti oameni ar fi implinit virsta majoratului in timp ce era izolat in pestera. La ce data ar fi fost considerat major – la data la care efectiv a implinit aceasta virsta, dar cind se afla, in mod ipotetic, in afara legilor noastre uzuale, sau la data cind a fost eliberat din pestera si a devenit din nou subiect al dreptului nostru "pozitiv", cum il numeste colegul meu. Aceste dificultati pot fi considerate frivole, dar ele sunt necesare tocmai pentru a arata frivolitatea teoriei care le poate naste [..] Cu ce autoritate ne-am putea noi constitui intr-o "Instanta a Dreptului Natural"? Daca acesti oameni se aflau intr-adevar sub o lege a dreptului natural, unde isi are izvorul autoritatea noastra de a interpreta si aplica o asemenea lege? Sa aruncam o privire asupra acestui "cod" al dreptului natural pe care colegul meu l-a propus pentru ca noi sa il putem aplica acestui caz. Este un cod in care legea contractelor este mai importanta decit normele privind omuciderea. Ce cod odios si incoerent! Este un cod in care un om poate sa puna in aplicare o intelegere valabila prin care isi imputerniceste semenii sa ii manince trupul. Mai mult, conform prevederilor acestui cod, o asemenea intelegere odata incheiata este irevocabila iar daca una din parti indrazneste sa se retraga ceilalti vor lua legea in propriile maini si vor pune aplicare intelegerea prin violenta – iar acest lucru colegul meu judecator l-a trecut sub tacere [ o tacere convenabila lui] : efectul pe care retragerea Whetmore il are asupra teoriei sale. Principiul pe care incearca el sa il puna in aplicare are si alte implicatii pe care nu le putem accepta. El sustine ca atunci cind inculpatii s-au aruncat asupra lui Whetmore si l-au ucis [nu stim cum, probabil aruncind cu pietre in acesta] ei isi exercitau doar drepturile nascute din intelegerea lor. Ma opresc acum la partea a doua a opiniei colegului meu, prin care acesta incearca sa arate ca inculpatii nu au incalcat prevederile legii. In acest punct lucrurile devin pentru mine pline de ambiugitati, in loc sa fie clare. Esenta argumentului prezentat de colegul meu poate fi pusa in urmatorii termeni: nici o lege, oricum ar fi ea formulata, nu ar trebui sa fie aplicata intr-un mod in care sa intre in conflict cu scopul sau. Unul din scopurile legii penale este acela de a preveni, de a opri crima. Aplicarea legii care impiedica oamenii sa se ucida intre ei la imprejurarile specifice ale acestui caz ar intra in contradictie cu scopul legii privind omuciderea, pentru ca este imposibil de a crede ca prevederile unei legi ar putea opera intr-o maniera preventiva asupra cuiva pus in situatia de alege intre viata si moarte. Motivul pentru care aceast caz ar putea face exceptie de la aplicarea acestei norme este acelasi cu cel pe care il invocam atunci cind discutam despre legitima aparare, sustine colegul meu. […] Este adevarat ca o lege trebuie sa fie aplicata conform cu scopul sau si ca unul din scopurile legii penale este recunoscut a fi acela de preventie a faptelor criminale. Dificultatea este aceea ca si alte scopuri subzista in textul legii penale. S-a spus deasemenea ca un alt scop este acela de a oferi o "supapa organizata" pentru instinctul uman al razbunarii.[Commonwealth v. Scape] S-a mai spus ca alt scop este acela de a reabilita pe raufacator. [ Commonwealth v. Makeover.] Au fost propuse si alte teorii. Presupunind ca trebuie sa interpretam legea prin prisma scopului sau ce vom face cind legea are mai multe scopuri a statute in the light of its purpose, what are we to do when it has ori cind acestea se afla in disputa? […]Teoria dreptului penal, cea care se preda in scolile de drept, pune lucrurile in urmatorii termeni : normele penale privind omuciderea cer ca actul omorului sa fie savirsit cu intentie. Persoana care reactioneaza la o amentintare agresiva asupra sa nu actioneaza cu intentie, ci ca un rezultat al unui impuls adinc implantat in natura umana. Cred ca acest subiect este familiar tuturor avocatilor, el constituind si un subiect important la examenele de intrare in barou. Explicatiile familiare pe care le dam acestei exceptii nu pot fi insa aplicate prin analogie cu imprejurarile acestui caz. Acesti oameni nu numai ca au actionat cu intentie insa au deliberat asupra actiunii lor si au actionat dupa ore intregi de discutii asupra a ceea ce ar trebui sa faca. Din nou avem de-a face cu un drum care se bifurca, cu argumente pline de contradictii. [..] Avem dificultati in accepta argumentul judecatorului Foster de a vedea in acest caz o exeptie de la norma penala, o dificultate care din nou nu apare in opinia sa. Care ar putea fi scopul acestei exceptii? Avem un grup de oameni care a tras la sorti iar victima este ea insasi o parte a acestei intelegeri. Cum am fi argumentat aceasta exceptie daca Whetmore ar fi refuzat inca de la inceput sa ia parte la acest plan? Am fi permis unei majoritati a grupului sa treaca peste vointa lui? Sau, presupunind, ca nu ar fi fost deliberat nici un plan si ca ceilalti pur si simplu s-ar fi inteles in secret sa il ucida Whetmore motivindu-si gestul prin faptul ca acesta se era cel mai slabit dintre toti. Sau, din nou, sa presupunem ca ar fi fost ales un alt sistem de selectie a "victimei", bazat pe un alt principiu de alegere cum ar fi acela ca toti ceilalti erau atei si numai Whetmore credea in viata dupa moarte […] Daca am avea o prevedere speciala in dreptul nostru prin care sa se statueze ca este o crima sa maninci carnea unui semen, aceasta prevedere ar fi fost mult mai indicata de a fi aplicata in acest caz. Daca faptele nu ar fi avut nici o conotatie penala ar fi fost intelept, cred, sa nu ii fi trimis in judecata. Din pacate insa, acesti oameni au fost trimisi in judecata si judecati, drept pentru care noi ne aflam acum in aceasta situatie ingrata. Pentru ca sunt cu totul incapabil sa rezolv aceste contradictii si indoieli pe care le am in legatura cu aplicarea legii in acest caz, anunt cu regret ca ma abtin sa iau o decizie si sa judec in acest caz.

Judecatorul Keen -- Dificultatile acestui caz, oricit de dureroasa ar fi forma in care ni se prezinta, au un toate o singura cauza si aceasta sta in nereusita de a deosebi aspectele sale legale de cele morale. Pe scurt, colegilor mei judecatori nu accepta faptul ca legea astfel cum este ea redactata cere condamnarea acestor inculpati. Si mie imi vine greu, dar spre deosebire de ei, eu respect obligatiile functiei mele care imi cer sa las deoparte preferintele personale atunci cind e vorba de a interpreta si aplica legile acestei tari. Binenteles ca judecatorul Foster nu admite ca este animat de resentimente personale fata de textul legii. In loc de a recunoaste aceasta el dezvolta o argumentare care ne e familiara. El sustine ca o instanta se poate abate de la textul legii atunci cind considera ca ceva ce nu este expres prevazut de aceasta, si numeste acest ceva "Scop", poate fi folosit pentru a justifica o concluzie pe care instanta o considera a fi potrivita in imprejurarile date. Discutia aceasta am mai avut-o si in trecut cu colegii mei. Inainte de a dezbate aspectele particulare ale acestei teorii in speta de fata, as dori sa fac pe scurt citeva consideratii privind istoria acestei probleme si implicatiile sale pentru lege si guvernamint, in general. Au fost vremuri cind judecatorii puteau foarte usor sa legifereze, si cu totii stim ca atunci unele din legile noastre erau schimbate mai curind de puterea judecatoreasca. Acestea erau timpuri cind princiiple acceptate de stiintele politice nu clarificasera inca gradul si functiile diferitelor "brate" ale statului. Se stie cit de dezbatuta era problema incertitudinii creata de micul "razboi civil" care se purta intre puterea judecatoreasca, pe de o parte, si puterea executiva si legislativa, de cealalta parte. [..] Este suficient sa observam ca acele zile au trecut si locul incertitudinii avem acum un principiu clar care este suprematia puterii legislative. Din acest principiu decurge obligatia puterii judecatoresti de a pune in aplicare cu consecventa legea scrisa si de a intereta aceasta lege in sensul ei deplin fara a fi influentati de dorintele noastre sau de conceptiile noastre despre justitie. Nu pun in discutie principiul care interzice revizuirea legilor de catre puterea judecatoreasca este bun sau rau, acceptabil sau inacceptabil. Observ doar ca acest principiu a fost acceptat tacit si sta la baza ordinii legale si guvernamentale pe care am jurat sa o administrez. Dupa cum principiul suprematiei puterii legislative a fost acceptat in mod teoretic de secole, la fel insa persista o traditie a juristilor si o forta de inertie a unor deprinderi de judecata incit multi judecatori nu s-au impacat cu ideea unui rol restrins pe care noua ordine le-o impune. Colegul Foster face parte din acest grup. Modul in care el trateaza legile este acela al unui judecator care traia acum cinci sute de ani. Ne este familiar tuturor modul in care este realizat procesul prin care "reforma" puterii judecatoresti trateaza elementele pe care nu le agreeaza din legislatia in vigoare. Sunt personal atit de obisnuit cu acest mecanism incit in cazul in care colegul meu Foster ar fi declarat incapabil sa judece o cauza sunt sigur ca as reusi sa redactez opinia sa in mod satifacator fara a avea vreun alt indiciu decit acela daca agreeaza sau nu efectul prevederilor normelor care se aplica in cazul supus judecatii. Astfel, procesul de revizuire judiciara are trei etape. Primul este acela de a intui un fel de "scop unic" pe care legea il serveste. Aceasta, desi nici o lege din sute nu are un astfel de "scop unic" iar obiectivele fiecarei norme, aproape, pot fi interpretate in mod diferit, in functie de interesele celor care o promoveaza. Al doilea pas este a acela de a descoperi ca un imaginar "legislator", lucrind la realizarea "scopului" sau fictiv a scapat ceva din vedere ori a lasat un gol sau o imperfectiune in opera sa. Aici intervine partea finala si cea mai reconfortanta a acestui proces care este, desigur, umplerea acestui gol creat. Ceea ce era de dezvaluit, a iesit la iveala..[Quod erat faciendum.] Incapatinarea colegului Foster de a gasi goluri in textele legii imi aminteste despre o veche poveste a unui om care a mincat o pereche de pantofi. Intrebat fiind cum I-a placut, a raspuns ca ceea ce I-a placut cel mai mult a fost gaurile… Intr-un mod asemanator gindeste si colegul meu despre lege: cu cit mai multe lipsuri exista, cu atit mai mult in place prevederea respectiva. Pe scurt, lui nu ii place deloc textul legii. Nimeni nu si-ar fi dorit un caz mai bun pentru a ilustra natura speciala a acestui proces de acoperire a golurilor, decit speta aflata in dezbaterea noastra. Colegul meu crede ca stie exact ca ceea ce diferentiaza uciderea de o crima este ceva ce el numeste "prevenirea" crimei. Judecatorul Tatting a aratat deja cit de mult este depasita aceasta intepretare. Dar eu cred ca problemele sunt mai profunde. Ma indoiesc ca atunci cind legea pedepseste uciderea unui om ea are in vedere vreun scop, in intelesul obisnuit al acestei notiuni.In primul rind, o asemenea lege reflecta o convingere adinc umana ca a ucide unui semen este ceva gresit si ca trebuie sa se intimple ceva cu cel care a comis acest act. Daca am fi fortati sa intram in detalii, probabil ca vom gasi sprijin in teoriile sofisticate ale criminalistilor car, desigur, nu au intentiile celor care au intocmit legea. Am putea totodata sa observam ca oamenii isi vor indeplini obligatiile lor mai bine si vor trai mai fericiti daca stiu ca sunt protejati impotriva oricaror atacuri violente. Avind in minte faptul ca victima unei omucideri de obicei nu este o persoana prea placuta, vom putea adauga citeva consideratii legate de faptul ca a ne dispensa de cei pe care nu ii agreem nu trebuie sa fie o functie a unei justitii private ci neaparat un monopol al statului. Toate acestea imi amintesc de un avocat care cinva argumenta intr-un caz ca legea prin care se cerea ca medicii sa aiba o licenta este un lucru bun deoarece face ca ratele de plata pentru o asigurare de viata sa fie mai mici pe seama cresterii nivelului de sanatate a populatiei. Exista din pacate conceptul de a supra-explica lucrurile evidente. Daca nu cunoastem care este scopul legii privind omuciderea, cum putem oare spune ca exista o lipsa a acestei legi? Cum putem sti ce anume a gindit cel care a intocmit legea despre problema uciderii unui om pentru a fi mancat? Colegul Tatting a aratat o repulsie de inteles fata de canibalism, desi un pic exagerata. De unde stim ca predecesorii sai nu ar fi simtit aceeasi repulsie, poate chiar la un nivel mai inalt? [..] Consideratii similare cu cele de mai sus pot fi dezvoltate si in ce priveste exceptia privind legitima aparare, care joaca un rol atit de important in opinia colegilor mei Foster si Tatting. […] Este adevarat ca generatii de studenti ai facultatilor de drept au invatat ca temeiul acestei exceptii sta in fatpul ca acel care actioneaza in legitima aparare nu comite uciderea in mod intentionat, iar acesti studenti au trecut examenele de admitere in barou repetind ceea ce profesorii lor I-au invatat. Aceste ultime observatii le-as putea contra-argumenta prin faptul ca profesorii si examinatorii barourilor nu au caderea de a interpreta legea asa cum noi, judecatorii, o facem. Din nou insa, problema e mai subtila. Atunci cind avem de-a face cu norma sau cu exceptia de la norma chestiunea nu este aflarea intentiei presupuse a normei ci care este intinderea aplicarii sale. Limitele aplicarii principiului legitimei aparari astfel cum au fost stabilite de aceasta instanta sunt clare : legitima aparare se aplica situatiilor in care o persoana opune rezistenta atunci cind viata sa ii este amenintata. Iata de ce este foarte clar ca speta de fata nu se incadreaza in limitele de aplicare a exceptiei de legitima aparare atit timp cit Whetmore nu a amenintat in nici un fel viata inculpatilor judecati astazi. Colegul Tatting scoate la suprafata slabiciunea esentiala a argumentelor aduse de colegul Foster in incercarea sa de a conferi consideratiilor sale despre legea scrisa o aura de legitimitate. Colegul Tatting face eforturi insemnate in incercarea sa de a combina fidelitatea sa fata de textul legii cu morala usoara a judecatorului Foster. Problema acestei incercari este aceea a unei erori substantiale in ce priveste exercitarea actului de justitie. Pur si simplu este imposibil sa aplici textul legii si in acelasi timp sa il reformulezi astfel incit sa se conformeze cu propriile dorinte. Stiu ca argumentele pe care le aduc in prezentarea opiniei mele nu vor fi acceptate de cei care vor privi doar la efectele immediate ale acestei decizii si vor ignora implicatiile pe termen lung ale unui act de ingaduinta asumat de puterea judecatoreasca. O decizie severa nu este niciodata si una populara. Judecatorii au fost deseori amintiti in literatura pentru "calitatile" lor de a emite hotariri indoielnice si de a motiva cu elemente minore decizii in care partile in litigiu au fost private de drepturile lor tocmai pentru ca opinia publica a considerat ca aceste drepturi nu trebuie sa le fie acordate. Dar cred ca ingaduinta judecatorilor face mai mult rau pe termen lung decit o decizie severa. Deciziile severe in cazurile dificile, ca acesta, pot avea chiar o anumita valoare morala prin aceea ca le reaminteste oamenilor care sunt raspunderile lor fata de legea care este in ultima instanta creatia lor.Totodata le reaminteste ca nu exista nici un principiu al iertarii personale care poate elibera de raspundere pe reprezentantii lor. Voi merge chiar mai departe si voi spune ca, pe linga faptul ca principiile pe care le-am expus sunt fundamentale pentru speta de fata, daca aceste principii ar fi fost respectate de la inceputuri, am fi mostenit un sistem juridic mai bun de la inaintasii nostrii. De exemplu, in ce priveste principiul legitimei aparari, daca instantele noastre ar fi urmat intocmai textul legii initiale, rezultatul ar fi fost o revizuire inevitabila a textului de catre legislativ. Aceasta revizuire ar fi fost bazata pe sprijinul filozofilor dreptului natural si a psihologilor iar rezultatul ar fi fost o reglementare clara si rationala, in locul unor tirade comune si a distinctilor metafizice pe care le regasim in textul hotaririlor judecatoresti si ale articolelor din doctrina.

Handy, J. […]"-- Am ascultat cu uimire rationamentele intortocheate pe care acest caz simplu le-a prilejuit. Nu incetez sa ma mir de abilitatea colegilor mei de a arunca o obscura cortina de legalitati peste fiecare din problemele supuse judecatii lor. Am ascultat astazi discursuri despre distinctia dintre dreptul pozitiv si dreptul natural, dintre limbajul si intentia normelor, dintre puterea judecatoreasca si cea executiva, dintre dispozitiile unei hotariri judecatoresti si cele ale unei legi emise de parlament. Sunt dezamagit ca nimeni nu a ridicat problema naturii juridice a intelegerii incheiate in pestera : daca a fost unilaterala sau bilaterala si daca nu cumva putem considera ca Whetmore si-a revocat oferta inainte de a se trece la executarea intelegerii. Ce au toate acestea de-a face cu speta de fata? Problema aflata in fata noastra este de fapt ce trebuie sa facem noi, in calitate de functionari publici, cu acesti invinuiti? Aceasta este o chestiune de intelepciune practica, de a hotari in functie de context si nu purtind discutii abstracte ci in functie de realitatile umanitatii. Cind speta este abordata din acest unghi, ea devine, in opinia mea, una din cele mai simple probleme care au fost inaintate spre rezolvare acestei instante. Nu am reusit niciodata sa ii fac sa inteleaga pe colegii mei ca activitatea noastra tine de domeniul umanitatii si ca noi hotarim asupra destinelor unor alti oameni si nu asupra unor cuvinte aflate pe o foaie de hirtie ori asupra problemelor ridicate de teorii abstracte. Hotaririle lor sunt bune atunci cind cei care hotarasc inteleg conceptiile si sentimentele poporului. Se iau hotariri strimbe cind acestea nu sunt intelese. Dintre toate puterile de guvernamint puterea judecatoreasca este cea care pierde cel mai usor contactul cu oamenii obisnuiti. Motivele pentru care se intimpla aceasta sunt evidente. In timp ce populatia reactioneaza la elementele esentiale ale unei probleme, judecatorii analizeaza in cele mai mici detalii cazurile prezentate. Ambele parti angajeaza avocati care analizeaza si despica firul in patru. Judecatori si avocati sunt in competitie pentru a vedea cine poate poate descoperi cel mai mare numar de dificultati si distinctii intr- un set dat de fapte. Fiecare parte inearca sa gaseasca situatii, adevarate sau false, care sa demonteze demonstratia celeilalte parti. Pentru a intari demonstratia, se fac inventeaza sau se importa mai multe disctinctii in situatia data. Cind un set de fapte a fost supus unui asemenea tratament suficient de mult timp, toata viata se scurge din el si nu mai ramine decit o mina de praf. Imi dau seama acum ca oricind vom avea de-a face cu reguli si principii abstracte, avocatii vor gasi intodeauna o cale de a face distinctii. Pina la un punct, situatia descrisa este un rau necesar pe care il gasim alaturi de orice forma de reglementare a activitatilor umane. Dar cred ca domeniile care au intr-adevar de reguli si reglementari sunt mult supraestimate. Binenteles ca exista citeva reguli fundamentale ale jocului care trebuie respectate pentru ca jocul sa poata fi jucat. Asi include printre aceste reguli pe cele privind conduita alegerilor, numirea functionarilor publici si durata numirii lor. Aici trebuie sa existe restrictii in ce priveste libertatea de vointa , o anume formalitate a regulilor, o grija pentru ce este supus normei sau lasat in afara ei. Probabil ca domeniul de reglementare a acestor principii ar trebui extins si la alte reguli, cum ar fi cele privind apararea drepturilor civile. Dar in afara acestor domenii cred ca toti functionarii publici, inclusiv judecatorii, isi vor face meseria mai bine daca for folosi conceptele abstracte si formulele ca pe niste instrumente.Cred ca ar trebui sa folosim ca model administratorul care adapteaza principiile si procedurile aflate la indemina sa la imprejurarile cauzului in discutie, selectind din formele disponibile pe cea care se potriveste cea mai bine rezultatului urmarit.Avantajul cel mai evident al unei asemenea abordari este ca ne permite sa ne rezolvam insarcinarile noastre zilnice cu eficienta si bun simt.Sustinerea pe care o am fata de aceasta teorie are radacini adinci. Cred ca acesta filozofie ne ofera reperele discernamintului de a ne pastra flexibilitatea esentiala pe care trebuie sa o avem daca dorim sa ne pastram actiunile intr-un echilibru rezonabil cu sentimente ca acelea prilejuite de rezolvarea acestui caz. Multe guverne au fost distruse si multa mizerie umana a fost cauzata de lipsa acordului dintre cei care conduc si cei care sunt condusi. Odata ce apare o separare suficienta intre o massa de oameni si cei care le conduc viata economica, politica si legala societatea este distrusa.Si atunci nici dreptul natural sustinut de colegul Foster si nici fidelitatea coleguliu Keen fata de textul legii nu ne va folosi la nimic.Daca vom aplica aceste concepte la cazul aflat spre judecata in fata noastra, decizia asupra lui devine extrem de simpla.Pentru a demonstra aceasta va trebui sa ma refer la citeva realitati pe care colegii nostrii, in teoriile lor sordide si nepopulate de oameni le-au trecut sub tacere desi le cunosc la fel de bine ca si mine. Prima dintre acestea este ca acest caz a produs un enorm interes public atit in tara cit si in strainatate.Aproape toate revistele si ziarele au scris articole despre el.Editorialistii au impartasit cu cititorii lor informatii confidentiale cum ar fi urmatoarele miscari tactice ale guvernului; sute de scrisori ale cititorilor au fost tiparite de ziare.Unul din marile trusturi de presa a facut un sondaj de opinie referitor la intrebarea "Ce decizie credeti ca ar trebui sa ia Curtea Supreama in cazul spelogilor"?Aproape nouzeci la suta si-au exprimat parerea ca inculpatii ar trebui sa fie iertati sau sa fie penalizati cu o pedeapsa simbolica. Este absolut clar ce simte opinia publica fata de acest caz.Am fi putut afla aceasta si fara vreun sondaj, folosind doar bunul simt. Aceasta face sa ne arate in mod evident nu numai ce ar trebui sa facem, dar ce trebuie sa facem daca dorim sa pastram intre aceasta curte si opinia publica un acord rezonabil. A declara acesti inculpati ca nevinovati nu ne va implica in nici o smecherie procedurala sau actiune nedemna.Nu e ceruta aplicarea vreunui text de lege care sa nu fie in concordanta cu practica acestei curti. Cu singuranta nimeni nu va crede ca daca ii vom elibera pe acesti oameni am interpretat in mod usuratic legea mai mult decit au facut-o predecesorii nostrii atunci cind au creeat exceptia legitimei aparari. Daca este ceruta o demonstratie mai detaliata a modului in care decizia noastra este intemeiata pe texte de lege m-as sprijini pe argumentele dezvoltate in partea a doua a motivarii de catre colegul Foster. Stiu ca toti colegii mei vor fi oripilati de ideea ca aceasta instanta sa ia in considerare opinia publica. Vor argumenta ca opinia publica este emotionala si capricioasa, ca e intemeiata pe jumatati de adevar si asculta de martori care nu sunt interogati de partea adversa.Vor sustine ca legea inconjoara procesul unui caz ca acesta cu masuri de siguranta sofisticate elaborate pentru a fi siguri ca adevarul va fi cunoscut si ca fiecare judecata rationala asupra problemei trebuie sa fie luata in considerare. Dar haideti sa privim indeaproape citeva din realitatile administrarii legii noastre penale.Cind cineva este acuzat de savirsirea unei infractiuni exista, vorbind in general, patru moduri in care poate sa scape de pedeapsa. Unul din acestea este decizia judecatorului ca in conformitate cu legea aplicabila nu a comis nici o infractiune.Aceasta este o decizie care are loc intr-un mod mai curind formal si abstract.Dar sa privim celelalte trei moduri in care poate sa scape de pedeapsa.Acestea sunt: (1) o decizie a procurorului de a nu incepe urmarirea penala; (2) o achitare de catre juriu; (3) o gratiere sau o comutare a sentintei hotarita de puterea executiva.Poate oricine pretinde ca aceste decizii sunt luate intr-un cadru normativ rigid care sa previna erorile sa excluda interesele personale sau factorii emotionali si sa garanteze ca litera si spiritul legii vor fi respectate? In cazul unui juriu trebuie sa incadram deliberarile sale intr-o zona relevanta de legalitate dar nu e necesar sa ne amagim prin a crede ca aceasta incercare are succes in realitate.In mod normal faptele acestea trebuiau sa fie judecate sub toate aspectele de catre un juriu.Daca aceasta s-ar fi intimplat sunt sigur ca inculpatii ar fi fost achitati sau ar fi existat o impartire a opiniilor care ar fi evitat condamnarea.Daca juriul ar fi primit instructiuni ca foamea oamenilor si intelegerea pe care au facut-o nu reprezinta scuze pentru a decide condamnarea, hotarirea lor ar fi ignorat probabil aceste instructiuni si ar fi implicat mai curind o interpretare mult mai distorsionata a textului de lege decit suntem noi tentati sa o dam, ca juristi. Desigur, singurul motiv pentru care acest lucru nu s-a intimplat a fost datorita intimplarii ca presedintele acestui juriu a fost un avocat.Cunostintele sale de drept I-au dat posibilitatea de a formula un raspuns care sa permita juriului sa evite responsabilitatile sale obisnuite [..] Dupa cum am mai spus, noua zeci la suta din opinia publica ar dori ca Curtea Supreama sa nu ii condamne pe inculpati sau sa decida o pedeapsa mai mult sau mai putin usoara.Cei zece la suta ramasi consituie un grup interesant, avind opinii ciudate si divergente.Unul din experti a facut un studiu asupra acestui grup si s-a dovedit ca membrii sau au anumite caracteristici.O parte substantiala din ei au abonamente la ziare de scandal cu o circulatie restrinsa care au oferit cititorilor o imagine distorsionata asupra faptelor acestui caz.Unii au crezut ca "speolog" inseamna "canibal" si ca antropologia este o "credinta" a societatii.Dar ceea ce vreau sa spun este aceasta: desi fiecare nuanta si opinie a fost reprezentata in grupul supus sondajului, nu a existat nic unul, nici macar un singur membru al majoritatii de noua zeci la suta care sa spuna: "Cred ca ar fi un lucru bun ca instanta sa decida o condamnare la moarte a inculpatilor si apoi sa vina guvernul si sa ii gratieze". Desi aceasta este o solutie care a dominat discutiile noastre intr-o masura mai mica sau mai mare si pe care presedintele acestui complet a propus-o ca modalitate de a evita o hotarire injusta in acelasi timp cu apararea unei anume prestante a legii. Putem sa il asiguram ca daca este sa apere vreo morala,aceasta este doar constiinta domniei sale si nu aceea a opiniei publice care nu stie nimic despre distinctiile sale privind textele de lege.Am mentionat acest aspect deoarece vreau sa subliniez inca o data pericolul ca ne-am putea pierde in prejudecati si am putea uita ca acestea de multe ori nu au o corespondenta cu lumea reala. Revin acum la cel mai important fapt al acestui caz, ceva ce cu totii cunoastem, desi se pare ca toti colegii mei incearca sa se apere ascunzindu-se sub robele lor de judecatori.Ma refer la perspectiva infricosatoare ca daca acest caz este lasat la latitudinea sa, Guvernatorul [seful executivului] va refuza sa ii gratieze pe inculpati sau sa le preschimbe sentinta.Dupa cum stim cu totii, Guvernatorul este un om in virsta, cu vederi conservatoare. Presiunea opiniei publice de multe ori are asupra sa un efect invers decit cel asteptat. Dupa cum am spus si colegilor mei, din intimplare nepoata sotiei mele este prietena buna cu secretarea Guvernatorului.Am aflat in mod indirect, dar cred ca pot pune temei pe aceasta, ca el este ferm hotarit sa nu schimbe in nici un fel sentinta acestei curti daca acesti oameni vor fi gasiti ca au incalcat legea.Nimeni nu regreta mai mult ca mine ca va trebui sa ma sprijin intr-o chestiune atit de importanta pe o informatie care ar putea fi caracterizata ca fiind zvon. Daca ar fi fost dupa mine, aceasta nu s-ar fi intimplat caci as fi vorbit direct cu Guvernatorul, am fi discutat acest caz impreuna si as fi aflat care este opinia sa, incercind impreuna sa gasim o solutie pentru rezolvarea situatiei.Dar cu siguranta colegii mei nu ar fi vrut sa auda de o asemenea solutie. Cu toate principiile lor privind obtinerea informatiilor direct de la sursa, au fost foarte tulburati de ceea ce au aflat in mod indirect. Faptele pe care le-am relatat sunt bine stiute de colegii mei, ceea ce si explica de ce Presedintele Curtii( in mod obisnuit avind o conduita model) s-a impotmolit in ideea de a-si arunca roba de judecator in fata Guvernatorului si a-l ameninta cu excomunicarea daca va indrazni sa nu preschimbe pedeapsa; explica de ce colegul Foster a facut eforturi imense de a evita situatia, incercind sa puna pe umerii acestor inculpati o intreaga bibilioteca de carti de drept.Explica totodata de ce colegul meu Keen a facut citiva pasi de partea cealalta a scenei, ca intr-o piesa antica, adresind citeva remarci despre puterea executiva "in calitatea sa privata de cetatean"[as observa ca, cu totul intimplator, sfaturile private ale cetateanului Keen vor apare in decizia acestei curti care se va tipari pe cheltuiala contribuabilului]. Trebuie sa marturisesc ca, cu cit imbatrinesc, cu atit devin din ce in ce mai surprins de refuzul oamenilor de a aplica principiile bunului simt in ce priveste problemele legate de lege si guvernare iar acest caz cu adevarat tragic a adincit sentimentul meu de descurajare si consternare."

Pentru a cita idei din aceasta traducere, folositi urmatoarea formulare:

"Cazul exploratorilor speologi", Lon.L.Fuller, traducere Dan STOICA;
Dosarele e-F.Cons: Dosarul Teoretic,
disponibil la: http://teoretic.blogspot.com/2005/02/cazul-exploratorilor-speologi.html